Cum funcționează mașinile propulsate de Hidrogen
În peisajul mașinilor ecologice, cele electrice și hibride domină scena. Cu toate acestea, există un jucător ce pare să se piardă în mulțime: mașinile alimentate cu hidrogen. Dacă te gândești că este o inovație recentă, te înșeli. Încă din 1807, Francois Isaac de Rivaz ne-a prezentat un motor alimentat cu hidrogen. De-a lungul timpului, hidrogenul a propulsat de la rachetele NASA la autobuzele londoneze și chiar autoturisme precum Toyota Mirai sau Hyundai Nexo.
Mașinile pe hidrogen folosesc celule de combustie pentru a genera energie. În timp ce mașinile electrice sunt propulsate de energia din baterii, mașinile pe hidrogen își iau energia din hidrogenul în stare gazoasă.
Procesul este fascinant: hidrogenul alimentează pilele de combustie, care conțin anozi și catozi separați de un electrolit. Când hidrogenul întâlnește catodul, produce apă și electricitate, fără emisii nocive. Fascintant, nu?
Avantajele utilizării hidrogenului în industria auto
Hai să intrăm direct în subiect! Hidrogenul și industria auto. Pare un tandem improbabil, nu-i așa? Dar, surpriză, există multe de discutat despre potențialul acestuia în industria auto.
Așadar, primul lucru pe care toată lumea îl menționează? Emisiile. Sau, mai bine zis, lipsa lor. Mașinile propulsate de hidrogen elimina pe eșapament doar vapori de apă.
Apoi, avem timpul de alimentare. Dacă ai avut vreodată o mașină electrică și ai așteptat ore în șir pentru o încărcare completă, hidrogenul te vă surprinde. În câteva minute, ești gata de drum, aproape ca și când ai alimenta cu benzină.
Și să nu uităm de autonomie. Un rezervor plin te poate duce la fel de departe ca o mașină tradițională.
Desigur, hidrogenul vine cu propriile sale provocări, dar nu putem ignora nici potențialul său. Când ne gândim la viitorul transportului auto, hidrogenul are cu siguranță un cuvânt de spus.
Dezavantajele utilizării hidrogenului în industria auto
Pentru început, să vorbim despre costuri. Producția hidrogenului nu este ieftină, mai ales când vorbim despre metodele prietenoase cu mediul, cum ar fi electroliza. Și chiar și după ce avem hidrogenul, unde îl stocăm? Acesta necesită stocare sub presiune ridicată sau la temperaturi extrem de scăzute. Nu sună prea convenabil, nu-i așa?
Apoi, avem infrastructura, sau mai bine zis, lipsa ei. În timp ce stațiile de benzină și punctele de încărcare electrică sunt răspândite peste tot, stațiile de alimentare cu hidrogen sunt rare, precum supercar-urile.
Și să nu uităm de eficiență. Transformând energia electrică în hidrogen și apoi înapoi în electricitate, pierdem o parte din acea energie în acest proces de conversie.
Mai este și problema surselor de hidrogen. Deși ne place să ne gândim la el ca la o sursă „verde”, majoritatea hidrogenului de astăzi provine din gaze naturale. Nu sună prea ecologic, nu?
Viitorul mașinilor pe hidrogen: ce ne așteaptă?
Hidrogenul, ca sursă de combustibil, reprezintă o componentă esențială pentru o mobilitate cu adevărat sustenabilă. Este văzut și ca o alternativă pentru alimentarea camioanelor de mare tonaj, unde cele electrice se confruntă cu limitări legate de capacitatea bateriei și necesitatea reîncărcării folosind rețeaua electrică. Totuși, principalul obstacol este dezvoltarea unei infrastructuri complete de alimentare cu hidrogen. Producerea și transportul acestui gaz către stațiile de alimentare ar necesită investiții de miliarde de euro și ani buni de dezvoltare.
Cheia succesului vehiculelor pe hidrogen constă în integrarea lor într-o „economie a hidrogenului” mai vastă. Construirea de stații de alimentare doar pentru mașinile pe hidrogen ar fi neeficientă. Ideal ar fi ca întregul sector energetic să includă hidrogenul în ecuație, de la alimentarea mașinilor până la stocarea energiei pentru locuințe. Un alt avantaj al hidrogenului este că acesta poate fi produs potențial la fața locului, fără a fi nevoie de transport ca în cazul combustibililor tradiționali sau de a fi furnizat prin rețea, ca electricitatea.
Cu toate acestea, chiar și cu o infrastructură de hidrogen bine pusă la punct, vehiculele pe hidrogen se confruntă cu problema costurilor. De exemplu, Toyota Mirai are un preț de pornire de peste 80,000 Euro. Este o sumă considerabilă pentru orice mașînă, dar, asemenea mașinilor electrice, pe măsură ce tehnologia avansează și devine mai populară, prețurile ar trebui să înceapă să scadă. Există încă multe incertitudini legate de hidrogen, dar sunt mult mai puține astăzi decât erau acum zece ani.